Mircea Rednic e supărat pe jucătorii săi după U Cluj – UTA Arad 0-0: „Mă așteptam la mai mult!” „Puriul” contestă decizia Comisiei de Disciplină: „Sper că vor ține cont de suporteri”

Mircea Rednic e supărat pe jucătorii săi după U Cluj - UTA Arad 0-0: „Mă așteptam la mai mult!” „Puriul” contestă decizia Comisiei de Disciplină: „Sper că vor ține cont de suporteri”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic contestă decizia Comisiei de Disciplină, considerând că nu ține cont de suporteri.

În ultima etapă a sezonului regular al Superligii, suporterii celor de la Dinamo București, UTA Arad și CSA Steaua s-au bătut în stadion, cât și în afara lui.

Mircea Rednic contestă decizia Comisiei de Disciplină: „Sper că vor ține cont de suporteri”

La sfârșitul duelului dintre Universitatea Cluj și UTA Arad,0-0, antrenorul oaspeților, Mircea Rednic, a discutat despre pedepsele acordate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal. Tehnicianul arădean consideră că forul aplică sancțiuni prea aspre, întrucât ar descuraja suporterii să vină la stadion.

„Eu cred că o amendă pentru noi ar fi suficientă, iar pentru Dinamo o etapă (n.r. fără spectatori) și amendă ar fi suficient. Ar fi păcat cu pedespe așa de drastice și vrem oameni la stadion. Nu e normal…  Cei care fac probleme trebuie amendați, nu cluburile pentru cinci, șase inși. Sper că cei care vor judeca, vor ține cont de suporteri”, a spus Mircea Rednic, la flash-interviu.

Ce sancțiuni au primit cluburile

„Câinii” au fost sancționați dur în urma incidentelor care au avut loc înaintea partidei cu UTA, atunci când ultrașii de la „Sud Dinamo” s-au bătut, pe gazon, cu rivalii din Arad și Peluza Sud Steaua.

Comisia de Disciplină a Federației Române Fotbal a decis disputarea următoarelor patru meciuri fără spectatori și o amendă de 100 de mii de lei pentru ambele formații ale căror suporteri au fost implicați în incident.

UTA Arad s-a sesizat după amenda primită și a promis, prin intermediul unui comunicat, că va face recurs la decizia Comisiei de Disciplină.

„Până în prezent, SCU a atacat autoritățile locale, persoane din conducerea orașului, conducerea clubului UTA, jucători, antrenori și alte persoane, dar nu s-a oprit la a împrăștia ură și dezbinare… SCU și-a făcut magazin propriu, cu produse contrafăcute, ca să diminueze veniturile clubului.

Toate acestea au fost tolerate oarecum, dar a devenit de neacceptat, această ultimă acțiune prin care «frații» de la CSA Steaua au fost chemați la luptă, punându-li-se la dispoziție biletele gratuit(!), anticipându-se astfel, incidentele inevitabile dintre cele două grupări.

S-a creat astfel, cadrul «execuției» efective a abonaților clubului și a suporterilor care veneau la meciuri, dar și un impact negativ imens, asupra echipei.

Clubul a câștigat dreptul de a disputa mai multe meciuri acasă, în play-out-ul Superligii 2023-2024, însă vom fi cea mai dezavantajată echipă, rămânând cu un singur meci desfășurat în fața propriilor suporteri în această fază a competiției.

Cu sprijinul autorităților, vom lua toate măsurile pentru ca acest grup format din câteva persoane, din cauza cărora suferă acum un oraș întreg, să nu mai aibă acces pe stadion. Ne cerem scuze, și în numele lor, de la toți utiștii adevărați.

Vă mai informăm că vom ataca prin recurs Hotărârea Comisiei de Disciplină. Hai UTA”, se arată pe pagina oficială de Facebook a clubului.

„Mă așteptam la mai mult. E a treia oară când întreruperea ne-a scos din ritm”

Pentru arădeni rezultatul e pozitiv, atâta timp cât nu au contat pe trei jucători de bază, căpitanul Iacob, golgheterul Micovschi și „vârful” Luckassen. Totuși, Rednic și-ar fi dorit altceva de la echipa sa.

„Sunt puțin supărat, pentru că am jucat cu teamă, mai ales în prima repriză. Au fost foarte multe greșeli de-astea simple. Nouă ne-a fost teamă, dar cred că și la ei a existat teamă, din moment ce n-au jucat cu nici un atacant. E clar, au așteptat, s-au bazat mai mult pe jocul individual al lui Nistor sau al celor din față. Mă așteptam la mai mult. E a treia oară când întreruperea ne-a scos din ritm, mai ales că au lipsit și trei titulari, iar la noi se cunoaște, mai ales acolo în față. Cei care au venit, Tudorie și Vlad…mi-aș fi dorit mai mult de la ei. Pe Imoh nu pot să-l iau în calcule, pentru că n-are nici o săptămână de când a venit. E un punct, am trecut pe locul 2, orice punct contează în play-out. Acum urmează două meciuri acasă, sper să le jucăm cu suporteri și eu sunt sigur că o să ne concentrăm ca să obținem cele trei puncte. Primul adversar e Botoșaniul, care nu a jucat rău în ultima perioadă. Eu sper ca jucătorii accidentați și cei care au venit de la loturile naționale să-și revină. Cei plecați la echipele naționale au venit obosiți de pe drum, cei de la naționala de tineret am înțeles că au făcut două zile până au ajuns la Timișoara. Nu a fost ușor, dar sper că acest punct, totuși, să ne dea încredere și moral bun pentru meciul de acasă”, a spus antrenorul utist la finalul partidei.

„Ne-am apărat bine, dar mă așteptam la mai mult”

Rednic a apreciat jocul defensiv al echipei sale, după ce runda trecută a avut nevoie de patru goluri pentru a se impune în fața celor de la Voluntari.

„Meciul trecut am luat trei goluri, acum e bine că nu am luat nici unul. Ne-am apărat bine, i-am blocat foarte bine, la Nistor nu i-am dat șanse să se elibereze, să-și valorifice pasele. Dar mi-aș fi dorit mai mult. În afară de șutul lui Morar în prima repriză și apoi Omodi cu acea minge scoasă de portarul lor, nu am fost periculoși deloc. Nu am contat și nici nu puteai să speri la mai mult”, a adăugat fostul international, care a apucat să discute imediat după meci cu bunul său prieten, Ioan Ovidiu Sabău: „E supărat, e meci acasă, au o echipă bună, dar cred și ei probleme cu câțiva jucători care vin după accidentări. Unii s-au antrenat foarte puțin din ce am vorbit cu el, de aia nici Popa nu a jucat titular, că nu s-a antrenat”, a mai spus „Puriul”.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×